EDIȚIA
2014

Peste 23.000 oameni au luat parte la cea de-a doua ediție a Jazz in the Park, ce a avut loc în 4-6 iulie 2014 în Cluj-Napoca și a găzduit 10 concerte, un târg cu peste 100 de standuri, activități pentru copii și adulți și... multă relaxare în hamace, pe pături sau direct pe iarbă.

Pe timpul zilei, vizitatorii – majoritatea din Cluj, dar și din alte orașe precum Timișoara, Iași, Brașov sau București – s-au delectat cu board games, testând bicicletele Pegas sau eBike-urile celor de la Bosch, citind, povestind cu prietenii sau plimbându-se prin târgul vintage. Zona de relaxare oferită de cei de la PMA a fost cea mai populară în timpul zilei, iar atmosfera a fost întreținută de cei de la Lights Out, împreună cu Nuages Quartet, Disco Sigaretta și Cercul Întreg. Youth@Cluj-Napoca 2015 (Capitala Europeană a Tineretului) au organizat concursuri de board games, campania Cărțile pe Față au adus o bibliotecă, iar Marea Hămăceală a avut hamcele pline tot timpul. Sâmbătă, în zona fântânii, a fost organizată o prezentare de modă sub numele „Rochia Calendar – Vara” a creatoarei Calina Langa. Duminică, Asociația Profesioniștilor din Presa Cluj – APPC au expus în Clădirea Casino lucrările din prima ediție a Foto Salon APPC.

Concertele care au avut loc seara pe scena principală, amplasată pe aleea centrală a parcului, au început vineri cu Luz Azul, urmați de un recital al Teodorei Enache și Lars Danielsson, iar închiderea a aparținut celor de la Jazzybirds.

Sâmbătă seara a început cu trupa Youvenis, urmată de JazzyBIT. Principalul eveniment al serii a fost concertul Moonlight Breakfast, iar muzica bună a continuat cu un jam session La Cizmărie. Loungerie II a deschis în forță ziua de duminică, urmați de Mara&Kult Studio, iar în paralel, Opera Maghiară a găzduit concertul incredibil Melanie Pain, vocea trupei Nouvelle Vague. Festivalul s-a încheiat pe scena mare din Parcul Central cu concertul celor de la Les Elephants Bizzares, cu mii de oameni ridicați în picioare de energia din muzica lor.

„Ne bucurăm că ni s-au alăturat o dată cu această ediție trupe noi care ne-au ajutat să aducem muzica bună miilor de spectatori din Parcul Central. Le mulțumim partenerilor noștri, în special Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, fără sprijinul cărora acest festival nu ar fi fost posibil. Și le mulțumim și jurnaliștilor pentru promovarea constantă pe care ne-au oferit-o. De asemenea, dorim să le mulțumim tuturor participanților la festival pentru încurajări și pentru că ne ajută să organizăm un festival frumos într-o locație importantă din Cluj-Napoca, într-o manieră extrem de civilizată.”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.



Financed by
  • 01 eea grants
  • 02 promovarea diversitatii
  • 03 ump
  • 04 guvern
  • 05 CSDF
  • fondul civic
  • 07 Trust for Civil
  • primaria cluj
Partners
  • BCR
  • Staropramen_logo