Bookfest Estival vine la Jazz in the Park

Bookfest Estival
15 iunie 2015
11887936_973137066042275_8690514582343811499_n
Jazz in the Park 2015: vreme frumoasă, muzică bună și implicare în comunitate
7 iulie 2015

Bookfest Estival vine la Jazz in the Park

Bookfest Estival

Casino-ul din Parcul Central devine gazda celor mai importante edituri din România, între 3 și 5 iulie

Universitatea de Artă și Design și British Council se implică în Jazz in the Park 15 iunie 2015. Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca

Bookfest, cel mai important salon de carte din România, vine la Jazz in the Park cu o premieră națională: Bookfest Estival, primul proiect demarat în afara Bucureștiului și organizat în cooperare cu un brand puternic dintr-o zonă culturală complementară, cum este cea a jazz-ului. Vor fi prezente cele mai importante edituri din România, inclusiv edituri puternice la nivel local și regional. Evenimentul dedicat iubitorilor de lectură se va desfășura în perioada 3-5 iulie la Casino-ul din Parcul Central, în fiecare zi de la 12.00 la 22.00, accesul publicului fiind gratuit.

„Ne bucurăm să sărbătorim în acest mod, împreună cu prietenii noștri de la Jazz in the Park, titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2015 pentru Cluj-Napoca. Sunt convins că publicul clujean va avea doar de câștigat din alăturarea celor două branduri puternice și că va zăbovi în cele trei zile la Casino-ul din Parcul Central pentru a căuta cele mai în vogă titluri, multe dintre ele proaspăt lansate la ediția internațională Bookfest, care a avut loc în perioada 20-24 mai la București”, a declarat Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România și directorul Bookfest.

Salonul de carte Bookfest a debutat în 2006, la inițiativa Asociației Editorilor, organizație care reunește cele mai mari edituri din România. Alături de ediția internațională de la București, salonul are din 2012 și ediții locale, desfășurate la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Târgu-Mureș. „Suntem încântați de interesul manifestat de instituții de educație și cultură prestigioase. Imediat ce i-am invitat, Asociația Editorilor din România a decis să organizeze la Cluj prima ediție a Bookfest Estival, care cred că va face casă bună cu publicul și cu spiritul Jazz in the Park. Cu aceeași deschidere și cu același entuziasm ne-au răspuns British Council și Universitatea de Artă și Design, alături de care pregătim multe lucruri frumoase pentru comunitatea Jazz, din care facem parte cu toții, până la urmă, întrucât Jazz in the Park este un eveniment al întregului oraș”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj vine la Jazz in the Park cu o serie de expoziții de pictură și sculptură, amplasate în interiorul și în vecinătatea clădirii Facultății de Pictură din Parcul Central. Pentru perioada 3-5 iulie se pregătesc aici vernisaje, muzică live și dezbateri cu invitați speciali.

British Council propune un proiect de promovare a culturii britanice și o aduce pe Zoe Rahman, pianistă de jazz care a câștigat „Young Jazz Musician of the Year” la Perrier 1999, „Best Jazz Act” la MOBO Awards 2012 și „Jazz Album of the Year” la Parliamentary Jazz Awards (2012). În fața clădirii centrului cultural va fi amenajată o zonă de lectură cu 500 de cărți în limba engleză, de la beletristică și SciFi la artă, muzică și teatru. De asemenea, pe perioada festivalului, se pot face abonamente la British Council cu 30% reducere.

Cea de-a treia ediție a Jazz in the Park se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie în mai multe zone din Cluj-Napoca. Vor concerta pe scene în aer liber și cu acces gratuit: N.O.H.A, Zoe Rahman Trio, Balako, Tango with Lions, Hilde Louise Asbjørnsen, Barabás Lőrinc Quartet, Sebastian Spanache Trio, Jazzybirds, Lucia, EYOT, Blazzaj, Exit Oz, Koszika and The Hot Shots, Tiptil, Mice on the Run, Jazú, The Rank & Fashion și Nuages Quartet. Violonistul de jazz Florin Niculescu și pianistul Bogdan Vaida vor susține concerte la Opera Maghiară.

Jazz in the Park este organizat de Fapte. Ediția 2015 este finanțată printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechteinstein și Guvernul României, precum și de FDSC, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Parteneri oficiali: BCR și Staropramen. Parteneri instituționali: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Parteneri: Colin’s Gastro Pub, Daisler Printhouse și Pepsi. Susținători: Bosch, British Council, Casino, CSI, Donau Invest, Opera Maghiară, Hampton by Hilton, Pegas, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Cora și Iulius Mall. Partener de comunicare: Vitrina Advertising. Coproducător: Radio Cluj. Parteneri media: Magic FM, Zile și nopți, România Liberă, Hotnews, Sinteza, Elle, Viva, Glamour, Jazz.ro, Jazz Compas, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Cotidianul Transilvan, Cluj Today, eClujeanul, Clujul Cultural, ClujLife, Parytude, I Love Cluj, Cluj.com și Visit Cluj.

Activitatea Fapte a început în 2006 cu organizarea de evenimente de carieră și a continuat cu dezvoltarea mai multor evenimente culturale și de tineret menite să ofere comunităților perspective noi. Alături de Jazz in the Park, Fapte organizează Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *